Mi-am povestit odata necazurile domnului Chapeau, care nici nu exista si nici nu a existat vreodata,
Iar el mi-a recomandat un anume El, care urma sa...sa-mi faca o mica, mica trecere in revista
A tuturor necazurilor ce i le povestisem acestui inexistent domn, si prin urmare, sa renunte el la somn, ca sa ma asculte aberind.
Si daca ar dormi, tot m-ar asculta, nu stiu de ce, asa...ar vrea el, ar sta motaind in scaun si mi-ar spune sa-i mai spun.
Eu...m-as crede in continuare o nebuna si i-as povesti, intai si-ntai, de acest minunat domn Chapeau, care saracul...nu stia sub nici o forma, sa danseze bolero, pentru ca-n fond el nu exista,
Si revenind la trecerea in revista, i-as arunca si lui un "te iubesc"
Asa, sa fie acolo, umplutura, ar crede el,
Si oricit de mult as vrea, si m-as stradui, si as incerca,
El tot n-o sa ma creada niciodata, si-o sa se lase prada povestirii mele,
Si-o sa jucam teatru impreuna, o comedie a absurdului, eu povestind, si el...
El stind acolo, inert in scaun, si public si actor, si mai presus de toate OM.
Iar in final, ne vom opri, ne vom salva reciproc de la uitare, aplauze furtunoase or sa sune-ndeparatare si atunci...atunci imi voi aminti de regretatul domn Chapeau,
Si-am sa dansez cu el sub ploaie bolero.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu