Radu urca treptele tramvaiului aglomerat si, impins de cei din spate, fu prins in multime fara sa mai ajunga la bara de sustinere. Injura in gand, nervos, incercand sa-si gaseasca echilibrul, cand tanara din fata intoarse capul catre el cercetandu-l cu un aer curios. El ii surprinse privirea, si atunci fata isi indrepta repede atentia in alta parte. Ridica din umeri, nedumerit, si-si atinti ochii pe geam.
Masinaria porni incet, alunecand greoaie pe sine; prinse apoi viteza, maturand imaginea colosilor de beton si sticla. Radu se abandona privelistii fluide a bulevardului roind de oameni, leganat de usorul balans al vehicului, cand o frana brusca il arunca in fata, izbindu-l violent de tanara ce-l privise mai devreme.
- Vrei sa ma omori, omule? Exclama infuriata. Uite, mi s-a rupt si plasa, completa aruncandu-i o cautatura taioasa.
- Imi pare rau, balbai el, dar nu am avut de ce ma tine. Va pot da plasa mea daca doriti, ii zise impaciuitor, si cautandu-se prin buzunare scoase o punga mototolita pe care, netezind-o grabit, i-o intinse tinerei; fata insa se trase inapoi, holbandu-se la el.
O privi descumpanit, fara sa mai insiste, gandind ca e nebuna.
- Imi cer inca o data scuze, ii spuse el fara s-o mai priveasca. Mai am doar o statie si cobor din blestemata asta de inghesuiala, marai el strangand din dinti.
Tramvaiul opri silentios, si Radu incerca sa-si faca loc catre usa. Ajuns pe trotuar inspira adanc, apoi porni agale catre serviciu. Dimineata era calduta si, ca intotdeauna, de undeva aiurea se pripasise un vanticel. Radu se opri la semafor, isi scoase o tigara si, prinzand-o intre buze, se intoarse sa fereasca flacara brichetei cand o zari in spate pe tanara din tramvai. Il privea fix, mergand incet pe urmele lui, dar imediat ce sesiza ca el i-a remarcat prezenta isi schimba traiectoria, indreptandu-se catre un magazin.
- Drace, asta ma urmareste, exclama surprins, petrecand-o un timp cu privirea. Trebuie sa verific, isi zise gandind planul de bataie.
Se indrepta incet catre barul unde-si servea de obicei cafeaua, fara sa priveasca in spate. Mimand ca i s-a stins tigara isi scoase bricheta Zippo, si-n luciul ei metalic observa ca tanara era inca pe urmele lui.
- Asadar am avut dreptate, murmura el continuandu-si drumul. Ajuns la gangul ce ducea catre local facu cativa pasi suficient de incet pentru ca ea sa nu-i piarda urma si, imediat ce spatiul se largi, se ascunse langa peretele din dreapta. Ii auzi pasii grabiti pe pavaj, iar cand o vazu aparand o insfaca de umeri si-o rezema de zid, cu fata catre el.
- Imi zici si mie ce se intampla?
- Ma doare, scanci ea speriata.
Ii dadu drumul din stransoare, dar isi rezema ambele palme de perete tinand-o captiva intre bratele lui.
- Ei? Spune! Ii porunci cu voce dura.
- Priveste-ma atent cand vorbesc, il ruga ea.
- Ne jucam? Incerca el sa fie sarcastic, dar il trecu un fior: buzele fetei nu se miscasera deloc cand ii vorbise. Ea ii simti emotia, pentru ca o surprinse zambind usor.
- Mergem sa bem o cafea? Ii sugera ea indepartandu-i usor unul dintre brate si pornind catre usa barului.
O urma ca hipnotizat, fara sa opuna rezistenta...si de data asta tanara vorbise fara sa deschida gura.
Se asezara la o masa mai retrasa si George, baiatul ce-l servea de obicei pe Radu, se apropie imediat.
- Sa traiti, domn` inginer! Saluta el prietenos. Ce sa va aduc?
- Mie o cafea neagra, iar domnisoarei...intoarse capul catre ea asteptand-o sa comande.
- O cafea cu lapte, zise fata privindu-l pe Radu.
Chelnerul ramase pe loc, asteptand politicos.
- Asta-i tot, incerca Radu sa-l expedieze. A mea sa fie dulce, stii tu.
- Domnisoara nu doreste nimic? Se interesa George.
- Ba da...tocmai ti-a spus, dadu sa zica, dar ea il intrerupse repede:
- Nu ma poate auzi...cere tu pentru mine, te rog. O privi naucit, repetandu-i mecanic dorinta, dar imediat ce baiatul pleca isi rezema coatele de masa si se apleca spre ea:
- Cine esti? Si ce incerci sa faci?
- Nimic, murmura cu inocenta. Ma numesc Nora, se recomanda repede, intinzand mana peste masa.
- Radu, mormai el apucandu-i usor varful degetelor.
- Si sunt surdo – muta, completa rezemandu-si la randul ei bratele de masa.
- Sigur, zise el izbucnind intr-un hohot de ras. Ea insa il privea fara sa zambeasca, cu o expresie trista.
- Nu stiu cum de ma auzi cand eu n-am vorbit niciodata.
Si iar nu stiu cum pot sa te aud. Cand ti-am auzit glasul in tramvai parca spargeai o liniste vesnica...si primele tale cuvinte nu au fost tocmai dragute, competa zambind.
Zambi si el usor, mangaindu-si barba.
- Totul suna a fantezie, de ce sa fiu singurul care te aude si pe care-l auzi? Poate esti doar o impostoare.
- Si ce as urmari de la tine?
- Nu stiu, asta tu sa mi-o spui...Cred ca esti ventrilog, exclama el luminat de revelatia pe care o avusese.
Nora zambi indulgent.
- Cum te pot convinge ca nu mint?
El ridica din umeri, apoi fata i se destinse intr-un zambet larg.
- Cand vine chelnerul aici sa-i spui ca are o pata pe pantaloni...mare, neagra, urata, completa amuzandu-se copios.
Nora il cerceta ganditoare cateva secunde, apoi ridicand din umeri se invoi:
- Fie, o sa jucam dupa regulile tale.
Radu incepu sa bata darabana in masa, asteptand cu nerabdare sa vina baiatul sa-i serveasca. Il vazu in sfarsit aparand, dar in timpul infinit de lung in care acesta aseza cestile pe masa Nora nu scoase nici un cuvant. Radu o privi atent cum fixa fata de masa, jucandu-se cu pachetul lui de tigari si evitandu-i privirea, si zambi malitios: ii parea ca ea nu face altceva decat sa traga de timp...dar era dispus sa astepte si sa-i urmareasca fiecare miscare; acum ea isi scoase o tigara si incepu sa o invarta intre degete. Chelnerul se repezi sa i-o aprinda, si atunci ea il privi direct in ochi si rosti cu o voce clara fara sa-si miste buzele:
- Aveti o pata de cafea pe pantaloni, domnule.
Chelnerul ramase aplecat, cu bricheta aprinsa, pana cand tigara Norei scoase fum, fara a schita vreun gest ca s-ar simti jenat. Nu arunca nici macar o privire sa-si verifice pantalonii, si Radu realiza ca baiatul nu o auzise. Imediat cum pleca tanarul Nora stinse tigara tusind si dadu sa zica ceva, dar Radu o intrerupse:
- Scuza-ma! Nu te-am crezut...insa totul suna incredibil...Totusi, de ce m-ai urmarit? Ce crezi ca pot face pentru tine? se interesa curios.
- Nimic, imi doream doar sa pot vorbi cu cineva, fie si numai pentru cateva minute. Nu stiu daca-ti aud cuvintele sau gandurile, dar ma bucur de intamplarea asta. Si fii linistit, nu o sa ne mai intalnim alta data, eu locuiesc in alt oras.
Radu o privi ca hipnotizat cateva clipe, fara sa scoata nici un cuvant, dar tresarind brusc isi privi ceasul.
- Am intarziat la serviciu, exclama el, uitandu-se dupa chelner sa-i ceara nota. Nu-l zari si scuzandu-se se ridica sa-l caute. Il gasi in sala din spate, ii plati si apoi dadu sa se intoarca la masa.
Nora, cu spatele la el, isi plimba mana prin par rasucindu-si niste suvite. Parca nici nu o putea privi ca pe o femeie, i se parea o ciudatenie desi era departe de a fi urata. Mergand cu privirea tinta la ea izbi de masa vecina doborand scrumiera care se sparse cu zgomot.
- Scuza-ma! Exclama el.
- De ce sa te scuz? Se interesa Nora introcand mirata capul spre el.
- Ca te-am speriat...se opri realizand ca ea nu auzise nimic: nu avusese nici o tresarire in momentul impactului! Acum il urmarea curioasa, asteptand sa-si termine fraza.
- Iti explic imediat, o linisti el facandu-i semn lui Geroge sa vina sa stranga cioburile.
George veni sa stranga cioburile si pleca numaidecat.
- Trece in contul meu, te rog! Spuse Radu si dadu sa plece spre usa, cand Nora il opri o clipa.
- Poate va suna ciudat, dar imi doresc tare mult sa aud muzica. Spune-mi te rog ce melodie se canta in local?
- Este o melodie lenta, de dragoste.
- Te rog, daca vrei sa faci ceva pentru mine, fredoneaza-mi putin din ea.
Radu incepu sa-i cante incet.
Tanara asculta foarte atenta, ca un om care aude pentru prima oara, si emotionandu-se lasa sa-i scape cateva lacrimi.
Radu se opri, observand ca tanara abia putu face fata emotiilor.
- Iti multumesc mult, spuse Nora. Dind sa plece catre usa, se intoarse catre el si privindu-l in ochi ii spuse: Pentru mine vei ramane intotdeauna omul care canta...
